Memoria Colectiva - Comunicarea


Râmnicu Sarat: Fiind închisi câte unul în fiecare celula, comunicau între ei prin codul Morse, iar când au fost prinsi, au inventat Morse-le tusit: „Când ieseam la aer tusea exprima probleme noastre. Eram epuizat de la tuse, dar fericit ca am comunicat. Totusi prin acest sistem se putea cunoaste aproximativ viata colectivitatii din aceasta cumplita izolare: cine pleca, cine mai venea, cine a murit, cine a fost batut si, rar dar totusi, se mai aflau si unele stiri politice de la cei ce veneau de la anchetele Securitatii, de la spital” (Ion Diaconescu). Corneliu Coposu a început sa-si scuture bocancii în cadenta de Morse pe treptele intrarii la revenirea de la plimbare. Dar putea transmite numai mesaje scurte si numai când era noroi. Inginerul Ion Puiu a imaginat un alt sistem, folosirea scaunelului ca instrument de transmitere, batând în el scurte mesaje. Într-un interviu din serialul Memorialul Durereii realizat de Lucia Hossu Longin, Corneliu Coposu a marturisit ca timp de 8 ani nu a scos nicio vorba. A inventat zeci de poezii în gând, iar când a iesit din închisoare, abia putea sa articuleze cuvintele. Jilava: Cât timp am stat la intrare, asteptând verficarea buletinelor, am vazut zeci de oameni aflati „în vizita”, cu plasele pline, cu serviete, baxuri de suc, multe femei cu burta pâna la gura, fericite ca si-au vazut sufletul pereche. Detinutii Jilavei vorbesc uneori prea mult, se înjura si se ameninta, se iau la bataie, îsi fura unul altuia mâncarea si-si bat joc de nou venitii.