Promisiune...


In primul rand vreau sa-mi cer scuze ca am ales sa nu postez pe blog o perioada. In aceste zile mi-am dat seama de fapt cat imi e de dor si ce benefic este pentru mine. Vreau, ca de obicei, sa spun ce vad in jurul meu care ma deranjeaza. Vreau sa vorbesc despre promisiuni. Ce este o promisiune? Este ceva sfant prin care te legi fata de o persoana ca vei respecta ce ai spus, ca vei indeplini o anumita sarcina. Ce vad tot mai des sunt promisiuni incalcate. Parca ne legam sa nu respectam ceea ce am promis ca vom face. Vad dezamagire. Cu fiecare lucru spus si nedus pana la capat facem altora rau si ne facem si noua rau. Si eu fac asta. Si imi pare rau. Apoi ma intreb de ce nu sunt macar in stare sa respect ce am spus, de ce ma preocup mai mult de ceilalti decat de mine si nu ma pot tine de cuvant? Dezamagesc. Iar prin asta ma ranesc si pe mine. Nu stiu ce m-ar putea trezi la realitate sau ce as putea face ca sa ma tin de cuvant. Dar, mi-am propus ca primul de facut pe lista lui 2014 sa fie respectarea promisiunilor. Este cred, cel mai important lucru pe care l-as putea face acum si cel mai presios. Hold on for one more day!

Amenajarea unei Bai Publice


In conditiile in care detineti un bar, restaurant, cafenea, sau orice alt spatiu asemenator, obligatoriu trebuie sa aveti una sau mai multe bai puse la dispozitia clientilor. Amenajarea acesteia este ceva mai dificila decat cea a baii din casa proprie deoarece trebuie sa fie simpla si practica in acelas timp, fiind utilizata de multa lume, se va deteriora destul de repede si trebuie sa gasiti un echilibru perfect intre calitatea produselor si pretul acestora, astflel incat investitia sa nu trebuiasca sa fie reinnoita foarte des. Baia unui local trebuie sa fie deasemenea spatioasa, in cazul in care se aglomereaza, sa aiba suficiente toalete pentru a nu se forma coada, nu in ultimul rand sa beneficieze de o aerisire foarte buna avand in vedere ca este folosita extrem de mult si o curatenie impecabila. Dar sa ne concentram putin pe mobilarea unei astfel de bai. Daca localul este unul mare, este obligatoriu sa se gaseasca la grupul sanitar intre trei si cinci vase de wc la femei si tot atatea pisoare la barbati plus un vas de wc. In felul acesta aglomeratia neplacuta de la baie se poate evita si toata lumea va fi mai multumita decat va veti imagina.

Urmeaza chiuvetele pentru igienizare, ce este necesar, deasemenea sa fie suficiente, probabil undeva tot intre trei si cinci, insotite de oglinzi pentru mici retusuri ale coafiurii si machiajului. Accesoriile pentru baie, in cazul unui local nu sunt variate, este nevoie de un suport rezistent pentru hartia igienica (probabil ati vazut atatea rupte sau sparte peste tot si nu va doriti sa investiti constant), uscator pentru maini la chiuvete, perii pentru wc si cam la asta se rezuma mobilarea baii. In continuare, arta consta felul in care pozitionati cabinele astfel incat sa reusiti din spatiul alocat sa faceti unul aerisit, practic si usor de trecut dintr-o parte in alta. Baia unui loc de acest gen nu este o incapere unde sa se justifice economia sau compromisul deoarece in scurt timp orice nu este de calitate sau corect amplasat se va deteriora. Incercati pe cat posibil sa amenajati baia acesta cu obiecte sanitare de calitate si sa o mentineti cat mai curata deoarece este si acesta un aspect destul de important pentru care clientii va pot prefera sau dimpotriva, va pot ocoli.

Memoria Colectiva - Timpul Liber


Râmnicu Sarat: Plimbarea „la aer” era o singura data pe zi, timp de 20 de minute, cu capul în jos, de unul singur, fara sa ai voie sa atingi ceva. Jilava: Detinutii din ziua de azi joaca fotbal pe un teren special amenajat, ce-i drept cu plasa înalta. Lânga teren, o tâsnitoare din care sa se racoreasca oricând doresc ei. Fac bancuri proaste si fluiera când vad o vizitatoare neînsotita de vreun gardian. Gardienii, conducerea. Râmnicu Sarat: Niciodata nu intra un singur gardian în celula. Întodeauna mai multi, cu chef de bataie, obligându-i sa semneze diverse hârtii cum ca vor colabora la iesire cu Partidul Comunist. Tortionarul Alaxandru Visinescu este cunoscut ca omul fara suflet: „Avea degete luni, carnoase, ca ale lui Ceausescu. El dadea aici tonul ororilor si torturilor. Placerea lui era bataia cu biciul” (Liviu Tudoras). Jilava: Toti gardienii sunt înarmati. Îi pazesc pe detinuti de la departare, citesc ziarul relaxati. Când vine o masina de la Justitie, care transporta detinuti, se ia pozitia de drepti si se executa în cea mai mare graba comenzile.

Memoria Colectiva - Comunicarea


Râmnicu Sarat: Fiind închisi câte unul în fiecare celula, comunicau între ei prin codul Morse, iar când au fost prinsi, au inventat Morse-le tusit: „Când ieseam la aer tusea exprima probleme noastre. Eram epuizat de la tuse, dar fericit ca am comunicat. Totusi prin acest sistem se putea cunoaste aproximativ viata colectivitatii din aceasta cumplita izolare: cine pleca, cine mai venea, cine a murit, cine a fost batut si, rar dar totusi, se mai aflau si unele stiri politice de la cei ce veneau de la anchetele Securitatii, de la spital” (Ion Diaconescu). Corneliu Coposu a început sa-si scuture bocancii în cadenta de Morse pe treptele intrarii la revenirea de la plimbare. Dar putea transmite numai mesaje scurte si numai când era noroi. Inginerul Ion Puiu a imaginat un alt sistem, folosirea scaunelului ca instrument de transmitere, batând în el scurte mesaje. Într-un interviu din serialul Memorialul Durereii realizat de Lucia Hossu Longin, Corneliu Coposu a marturisit ca timp de 8 ani nu a scos nicio vorba. A inventat zeci de poezii în gând, iar când a iesit din închisoare, abia putea sa articuleze cuvintele. Jilava: Cât timp am stat la intrare, asteptând verficarea buletinelor, am vazut zeci de oameni aflati „în vizita”, cu plasele pline, cu serviete, baxuri de suc, multe femei cu burta pâna la gura, fericite ca si-au vazut sufletul pereche. Detinutii Jilavei vorbesc uneori prea mult, se înjura si se ameninta, se iau la bataie, îsi fura unul altuia mâncarea si-si bat joc de nou venitii.

Memoria Colectiva - Drepturile Omului


Râmnicu Sarat: Conform marturiilor lui Corneliu Coposu, Liviu Tudoras si Ion Diaconescu, detinutii nu aveau niciun drept: „Pentru tortionari eram doar niste cifre” (Ion Diaconescu). Îi vizitau doar gardienii, nicidecum rudele. Si doar ca sa îi bata, fara vreun motiv anume. De la Liviu Tudoras aflam ca aceasta era închisoarea tacerii, pâna si gardienii purtau papuci de pânza ca sa nu faca galagie. Detinutii nu aveau dreptul la corepsondenta sau pachete, la pix sau la foaie. Îsi scrijeleau gândurile cu betigase pe talpa încaltamintei sau pe sapun. Jilava: Detinutii au dreptul la pachet, la vizita, la recreatie la a-si alege meseria din cadrul penitenciarului: oier, ciupercar, grajdar. Drepturile acestora sunt trecute pe un tabel în fiecare camera. Detinutii si-au facut un set de norme, pe care, cei noi veniti trebuie sa le respecte, pentru a nu ramâne fara pachet, tigari sau pat. Se creeaza astfel, involuntar, o ierarhie. Interdictii. Râmnicu Sarat: la orice; de la 5 dimineata pâna la ora 22 nu aveau voie sa se atinga de pat. Puteau sa se aseze pe un scaunel cu trei picioare, dar în asa pozitie, încât sa-i vada gardienii pe vizeta. Jilava: Doar cei condamnati la moarte nu au dreptul sa iasa din celule lor.

Memoria Colectiva - Personaje Principale


Râmnicu Sarat: Începând cu anul 1947, la Râmnicu Sarat au fost închisi ca detinuti politici taranii originari din zona Buzaului care s-au opus colectivizarii sau au refuzat predarea cotelor agricole obligatorii, membri ai partidelor traditionale (PNT si PNL) din zona, iar din 1957 liderii Partidului National Taranesc (Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ilie Lazar, Ion Diaconescu,Victor Radulescu Pogoneanu), precum si fostii ministri Ion Petrovici si Petre Tomescu. În perioada în care a functionat ca închisoare politica (1948-1963), regimul de detentie stabilit de comandantul penitenciarului, Alexandru Visinescu, s-a caracterizat prin duritatea izolarii, înfometarea sistematica si bataile discretionare aplicate detinutilor. Jilava: Penitenciarul Jilava este unul aparte din cauza traficului mare de detinuti. Trec pe aici anual, aproximativ 20.000, adica jumatate din totalul puscariasilor din România. Se spune ca este penitenciar de tranzit, dar denumirea este improprie pentru ca în toata închisoarea exista doar doua camere de tranzit efectiv. Ceilalti detinuti sunt cu procese la Bucuresti sau arestati preventiv. La Jilava sunt acum 2.500 de detinuti, dar numarul lor variaza zilnic. De ei se ocupa mai putin de 300 de cadre din cei aproape 600 de angajati ai penitenciarului.

Memoria Colectiva - Aspect


Râmnicu Sarat: În 1963 închisoarea a fost desfiintata. Pâna la Revolutie a functionat ca depozit de legume. De atunci, cladirea se afla în paragina, nu s-a mai ocupat nimeni de ea. Fosta „închisoarea tacerii, a frigului si a foametei” (Ion Diaconescu) este înconjurata de ziduri înalte de piatra, de culoarea lutului. Pe un zid de pe care se ia tencuiala, o placa memoriala: „În memoria victimelor comunismului de la Râmnicu Sarat în frunte cu Ion Mihalache”. Aici existau doar 35 de celule, iar fiecare „adapostea” un singur detinut. O celula cuprindea un pat, o masuta pe 3 picioare, o bancheta mica, un vas cu apa si hârdaul (pentru nevoiele fiziologice). Usa era din fier masiv cu un vizor si o deschizatura pentru gamela cu mâncare. O fereastra mica aducea în minuscula încapere o lumina opaca. Jilava: Primul lucru pe care îl simti, la propriu, este un miros greu, de mlastina plina cu gunoaie. Pânza freatica din zona unde este amplasata puscaria este foarte aproape de suprafata. 

În urma ploilor abundente recente, apa din subteran s-a amestecat cu resturile din groapa de gunoi a penitenciarului si a inundat Fortul 13, cladirea veche a închisorii. La intrare, vezi doar o cladire joasa, cu rosu si alb; în loc de acoperis, sârma ghimpata de 1 m. Un turn de control si doua steaguri: al României si al Uniunii Europene. O singura tablita: „Stationarea persoanelor straine strict interzisa”. Închisoarea de drept comun, din apropierea Bucurestiului „gazduieste” în prezent de la detinuti închisi pentru tâlharie pâna la detinuti închisi pe viata, pentru crima. În incinta închisorii, se vad mai multe corpuri de cladiri. Exista aici spital, sala de mese si grajduri. O alee de pomi fructiferi îti tine companie în tot perimetrul închisorii. Într-un colt, Fortul 13 Jilava; celule inundate, aflate la 6 m sub nivelul marii, cu ferestre ferecate cu fier masiv. Zeci de burlane acopera intrarile în fostul iad. Acum, datorita conditiilor de temperatura, aici cresc si se depoziteaza ciuperci.

Memoria Colectiva - Introducere


Râmnicu Sarat: Nici macar locuitorii orasului Râmnicu - Sarat nu stiu de existenta acestei închisori. Întrebarile puse de studenti râmnicenilor ( „Stiti de existenta închisorii din Râmnicu-Sarat?” sau „De ce aveti în oras 2 monumente dedicate lui Ion Mihalache respectiv Corneliu Coposu?”) au scos la iveala si niste „raspunsuri” inedite. Iata-le pe scurt:

Lasati-ma în pace, stau prost cu istoria...
În comunism aveam serviciu, acum nu am nimic, nu stiu nimic...
Sunt bolnav, nu am de unde sa stiu...
Nu pot vorbi, pentru ca sunt din Înalta societate...
Eu is proasta, nu am educatie
Caposu mai e si azi deputat PNTCD, nu?!...
N-am eu treaba cu comunismul...
Sunteti carabinieri?
(o femeie de etnie roma speriata de tricourile negre ale Institutului purtate de studenti)
Nu pot vorbi cu voi, am probleme cu capul...
Nu e bun un muzeu aici, ca vin bucurestenii si îngreuneaza circulatia...
În închisoare stiu ca au fost închisi comunistii, de exemplu Mihalache.
Stiu ca i se va da drumul, ceea ce e un lucru bun.

Jilava: Media ne bombardeaza cu stiri din interiorul ei: batai, crime, trafic de droguri.

Lectura ca Lectura


Inclin sa cred ca Musil e genialul care-i detroneaza fara drept de apel pe toti ceilalti pe care i-a dat jumatatea-de-tara, tara-satuc numita Austria. De-a lungul anilor i-am citit pe Rainer Maria Rilke, Franz Kafka, Stefan Zweig, Elias Canetti, Franz Werfel, Arthur Schnitzler, Hermann Brock. Pe unii i-am facut cadou mumificati in cate-o carte putinilor mei iubiti simandicosi, pe altii i-am purtat in suflet, la reverul de dinauntru. Musil e singurul care mi-a preferat maduva, pentru a-mi da fiori pe sira spinarii. E si-aici o problema cu dus si-ntors. De ce ne place unul, si nu altul, de ce-l citim pe acela de zece ori, in vreme ce pe celalalt il dracuim dupa cateva randuri. Chestie de identitate. Lunatecii, dislocatii,  cei cu fisuri adanci il vor placea pe Musil, retoricii, logicienii pe Sfantul Augustin. Pasajul meu preferat din "kakania" (despre "omul fara insusiri" cu alta ocazie), citit in zilele cu sot de la stanga la dreapta, iar in celelalte de la sfarsit la inceput, impune o lume-n apropierea disolutiei. Umanitatea va face explozie de la atata miscare. Nu-ti mai ramane decat sa te-ntrebi la ce ora se va intampla. Pamantul si vazduhul formeaza un musuroi de furnici strabatut de cai de comunicatie in etaje.

Ttrenuri ridicate deasupra pamantului, transporturi de oameni prin tuburi de posta pneumatica, lanturi de autovehicule gonesc orizontal, in timp ce ascensoare rapide pompeaza mase de oameni vertical, de la un plan al circulatiei la altul; la intersectii sare dintr-un aparat de locomotie in altul ritmul lor, intrerupt, intre doua viteze in care pornesc tunand, de o sincopa, o pauza, un mic hiat de douazeci de secunde, te aspira si te inhata fara sa-ti lase timp de reflectie, in intervalele acestui ritm general schimbi cateva vorbe cu altii. Intrebarile si raspunsurile se imbuca parc-ar fi piesele unei masinarii, fiecare om are doar sarcini precise, profesiunile sunt concentrate in grupe, in anumite locuri, se mananca in plina miscare, divertismentele sunt adunate in alte cartiere ale orasului si iarasi altele cuprind turnurile unde-ti gasesti sotia, familia, gramofonul si sufletul. Tensiunea si destinderea, activitatea si dragostea sunt separate in timp cu exactitate si distribuite cu cantarul uniform, cu rezultatele unor experiente de laborator.

Daca intampini dificultati in una din aceste activitati, lasi treaba pur si simplu balta, caci poti gasi o alta treaba sau eventual o alta cale mai buna, sau altcineva gaseste calea pe care tu n-ai gasit-o; nu face nimic, asta nu comporta nici o paguba, in schimb prin nimic nu se iroseste atata din energia colectiva, cat prin pretentia ca esti chemat sa te straduiesti cu inversunare spre atingerea unui scop personal precis. Intr-o comunitate strabatuta de curente de energie, fiecare drum duce spre un tel bun, daca nu zabovesti prea mult si nu stai sa reflectezi. Telurile sunt fixate la distante scurte; dar si viata e scurta si prin metoda asta i se smulge un maximum de realizare, mai mult nu e necesar omului pentru fericirea sa, caci ceea ce realizeaza iti formeaza sufletul, pe cand ceea ce vrei, dar nu implinesti, ti-l deformeaza; pentru fericire conteaza prea putin ce anume vrei, ci doar sa obtii ceea ce vrei. Afara de asta, zoologia ne invata ca o multitudine de indivizi redusi pot foarte bine constitui un ansamblu genial...". Afara de asta, zoologia ne invata ca unii nu au viziune. Maimute.