Text si Intriga


In alta ordine de idei, exista (daca bine-mi amintesc) dupa anumite criterii, doua tipuri de spectacole teatrale: primul este spectacolul de tip "text", iar al doilea cel de tip "intriga". Am asteptat o ora si ceva ca sa ma dumiresc asupra naturii infantei, fara sa ajung la o conluzie clara. Parea o incercare nu prea reusita de a le imbina pe cele doua. O poveste care se inchega spre final, dar care nu te lamurea indeajuns asupra naturii personajului si a incertitudinilor de care era framantat. Pe scurt, o trauma din copilarie care duce la pierderea identitatii, la un imprumut constant din povestile altora, la cautari prin joc, rezolvari amanate, (atat ale personajului cat si ale textului). Pe alocuri imagini frumoase si pline de poezie, pe alocuri fraze putin cam facile. era ca si cum un text caruia nu-i lipsea mult sa fie foarte bun se impotmolise in ceata si ajungea la noi trunchiat si neclar. Dar repet, eram si nu eram acolo, s-ar putea sa vorbesc balauri. Mi-ar placea sa am textul in fata ochilor. Pe langa asta, a mai fost si disproportia dintre energia aproape inexistenta a celor cativa spectatori si vitalitatea zgomotoasa a personajului, care s-a tradus in cateva momente usor jenante. Dar una peste alta, este un spectacol pe care as vrea sa-l revad. Aceata fiind ultima postare pe acest an va urez la multi ani.

Teatru 74


Teatru 74 si-a luat numele dupa modelul teatrelor disidente din polonia comunista, care se desfasurau in spatii mici, (acasa la diversi indivizi de obicei), si care, neavand posibilitatea unor nume in adevaratul sens al cuvantului, foloseau ca reper fie numarul casei individului, fie sa zicem, numarul de locuri/scaune disponibile. Povestea asta o stim de la Nicu Mihoc. La teatru 74 sunt tot atatea scaune, cu unele mici exceptii, cand acestea sunt suplimentate in vederea acomodarii unui numar prea mare de spectatori, la vreo ocazie deosebita. Aseara a venit Marcel Iures cu spectacolul absolut, dupa un text de Ion Creanga (Ivan Turbinca). Atunci cand mi-am luat bilet de la Mihoc (inca ma amuz/induiosez sa-l vad in ipostaza de vanzator voluntar de bilete la teatrul infiintat de el, la fel cum ma amuz cand il aud pe Laurentiu spunandu-ne din capul scarilor: "nu uitati va rog sa va redeschideti telefoanele mobile dupa incheierea spectacolului", vai ce paranteza lunga, n-am ce face, imi plac foarte mult parantezele), asadar atunci cand am luat bilet, am vazut numarul de locuri: 102. Mi-am zis valeu si am urcat in turn printre ultimii, ca un adevarat gentleman. Oamenii au tot dreptul sa-si exprime fericirea si multumirea. Cumva, undeva, se creaza un echilibru, echilibru intre aceste lucruri. 

Unidrama si Spaima


Oricat de mult mi-am dorit, nu am reusit sa ajung si vineri la festival, din diverse motive care nu conteaza prea mult. Dar la urma urmei nu a fost si nu este vorba de bifarea tuturor spectacolelor, ci de savurarea catorva, precum si de terapia atat de necesara anihilarii, alungarii sau macar amagirii spaimei. Insa spaima este un animal inteligent, care invata repede si care se hraneste azi la micul dejun cu otrava pe care i-ai dat-o ieri la cina. Sambata am mers asadar sa vad Infanta, dupa textul Savianei Stanescu, scriitoare stabilita de ani buni la New York, New York. Am sa precizez din start ca nu am fost foarte atent la spectacol si ca oricat m-am straduit si m-am mustruluit, mintea mea s-a incapatanat sa haladuiasca alene prin deserturi pline de tacere si de lumina violacee, de crepuscul. Un vis, ce mai (in ultima vreme am ajuns sa fiu obsedat de tacere si sa am nevoie de ea cum avut candva nevoie de tine). Actrita (Adriana Bordeanu) si-a facut intrarea pe scena cu o energie care m-a scos pentru cateva clipe din letargie. Tinerica si foarte jucausa, cu o gama variata de exprimare si cu un talent care, odata copt, o va duce, cred eu, departe. Voi continua in zilele urmatoare aceasta postare...

Toamna aceasta Vacantele se Fac in Mallorca


Unde se poate face o vacanta mai frumos decat intr-un loc cald, cu insule si un peisaj asa cum nu va este dat sa vedeti in fiecare zi?! Recomandarea de data aceasta se indreapta catre Spania, mai exact catre o insula ce pluteste intre tara mai sus mentionata si Africa de Nord, o capitala a Insulelor balneare, Mallorca. Cel mai avantajos mod de a ajunge aici si a petrece un sejur relaxant din toate punctele de vedere este sa faceti o rezervare last minute Mallorca caci in acest el veti beneficia de reduceri generoase de la cazare pana la transport, putand astfel sa economisiti pentru alte placeri cu care minunata insula urmeaza sa va tenteze. Pentru ca este o destinatie de vacanta renumita pentru plajele, golfurile si padurile cu care isi rasfata turistii, cu atat mai mult cu cat beneficiati si de anumite disconturi la cazare, acum este momentul cel mai potrivit pentru o vacanta pe care cu siguranta nu o veti uita. Mallorca va fascina orice turist cu peisajele, cultura si istorie pe care acest superb oras o adaposteste. 


Acest fapt ce a ajutat-o sa devina, in decursul anilor, una dintre cele mai populare destinatii din Europa. Pentru ca vacantele sunt destul de piperate, revenim inca o clipa la modul in care puteti beneficia de preturi avantajoase pentru o vacanta aici. Trebuie sa stiti de la bun inceput ca lunile Iulie si August sunt de departe cele mai scumpe, fiind considerate de varf iar lunile Iunie, Septembrie si chiar Octombrie sunt luni cand preturile scad destul de mult iar dumneavoastra aveti prilejul sa sa bucurati de reduceri precum si de zile mai linistite si plaje ce nu mai sunt pline pana la refuz. Dintre atractiile turistice pe care nu le puteti rata enumeram Catedrala Gotica, Castelul Bellver, Parcul Acvatic, Gradinile Episcopale, Pestera Hams si Pestera Dragonului, lista putand sa mai continue insa va lasam placerea de a cauta singuri si a descoperi cele mai promitatoare locuri pe care ati dori sa le vizitati.

Cartile Romanesti la Humanitas


Fie ca sunt carti romanesti sau straine, la libraria "Constantin Noica" in medie, 300 de carti sunt cumparate pe zi de sibieni. In week-end-uri, turistii rotunjesc afacerile librariei, entuziasmati de cartile turistice, in special de albumele cu poze despre Romania si Sibiu. "Daniel Baltat si George Avanu, acesti doi fotografi romani sunt foarte bine vanduti. Si cu ajutorul or, in weekend-uri, iesim din grafciul vanzarilor" povesteste coordonatorul librariei Humanitas, Marian Coman. Despre cele mai vandute carti in libraria "Constantin Noica" pe primele doua trimestre ale anului trecut aflam tot de la coordonatorul librariei: "Cum este o librarie Humanitas, bineinteles ca cele mai vandute carti sunt de la aceasta editura. In top 3 al celor mai vandute carti se afla trei autori romani: Oana Pellea cu romanul memorialistic "Jurnal", Gheorghe Plorescu "Amintirile unui cafegiu", Gabriel Liiceanu "Scrisori catre fiul meu". La vanzarile record pentru ultima carte enumerata a ajutat si faptul ca autorul Liiceanu a lansat aceasta carte la Sibiu in vara aceasta. Totodata, ramanand tot in registrul cartilor romanesti, de ani de zile se afla in top 10 al celor mai vandute carti la Sibiu "O scurta istorie a poporului roman" de Neagu Djuvara si "322 de vorbe memorabile" a lui Petre Tutea. "Publicul sibian este unul foarte pretentios. Nu neaparat numeros, dar cauta mereu cartile bune. Nu conteaza pretul sau editura" mai explica Marian Coman.

Avantajele Izolatiei cu Spuma Poliuretanica?


Poate ati auzit pana acum de diverse tipuri de izolatii care mai de care mai laudate insa atunci cand vine vorba despre izolarea propriei case, documentatia in domeniu trebuie sa fie mult mai avansata, caci nu va puteti lasa influentati de zvonuri atunci cand va doriti tot ce este mai bun pentru caminul in care locuiti.pentru ca nu stiu ce ati auzit si de unde, daca detineti informatii corecte sau nu, m-am gandit s ava prezint avantajele celui mai bun produs pentru realizarea izolatiilor, anume spuma poliuretanica. In primul rand spun cel mai bun produs, nu ca sa laud pe cineva ci din simplul motiv ca, fiind o spuma ce se aplica prin pulverizare, din start este mult mai buna decat orice alt material solid care placheaza peretii, spuma pulverizata avand marele avantaj de a putea acoperi orice loc, colt sau mica denivelare, nelasand spatii goale in care s-ar putea forma condens, igrasie sau mucegai.


Pe langa faptul ca va protejeaza casa impotriva factorilor daunatori mai sus mentionati, o izolatie cu spuma poliuretanica prezinta marele avantaj de a va ajuta sa faceti o economie considerabila la energie ata pe timp de vara cand folositi aerul conditionat pentru a raci incaperile, cat si pe timp de iarna cand folositi centrala pentru a le incalzi. Dupa ce va veti izola casa cu acest material facturile vor scadea, iar rezistenta termica a casei va creste, caldura sau racoarea facuta nemaiavand pe unde sa se piarda in lipsa unei ferestre deschise. Si pentru ca lista de avantaje ale izolatiei cu spuma poliuretanica pulverizata nu se incheie aici, trebuie sa stiti si ca odata izolati peretii, podeaua si acoperisul veti obtine mai mult decat o izolatie termica! Poliuretanul impermeabilizeaza, actioneaza ca protectie impotriva focului, permite aerisirea peretilor fara a fi conductibil termic si chiar actioneaza ca izolatie fonica, mentinand zgomotul de afara departe de urechile dumneavoastra.

Gymnasium Academicum


Regulament de ordine interioara pastrat de cinci secole la Colegiul National Samuel von Bukenthal. Colegiul National Samuel von Bukenthal din Sibiu, pe lânga faima elevilor cu rezulate bune la învatatura, si cei peste 600 de ani de când functioneaza, se bucura sa pastreze înca de la 1598 un regulament de ordine interioara, regulment, pastrat în linii mari si respectat îndeaproape chiar si în zilele noastre. Regulamentul gimnaziului sibian dateaza din 1598 si se adresa atât cadrelor didactice cât si elevilor. În anul în care scoala va capata denumirea de „Gymnasium Academicum”, apare si cel mai vechi regulament de ordine interioara. Acesta dateaza din 1598 si se numea „Statua scholae Cibiniensis”. În preambulul regulamentului se arata: „capitul si senatul au hotarât sa adopte pentru rempublicam scholasticam legi trainice... datorita carora din aceasta institutie sa provina cât mai multi, educati spre gloria Domnului, educati spre binele si folosul bisercii si al statului”, aflam din „Convergente transilvane”, volumul al XIV-lea. Aceste prevederi ne ofera cele mai autentice date despre organizarea scolii, obligatiile profesorilor si ale elevilor din secolul al XVI-lea. Astfel, articolul I cere din partea profesoriilor „stiinta, constiinciozitate, credinta, cât si o comportare integra, pentru a fi pentru elevi un exemplu bun de urmat”.

Modele de Distrugatoare de Documente


De obicei distrugatoarele de documente se folosesc in companiile mari, unde cantitatea de hartie ce trebuie aruncata e mare, iar confidentialitatea este important sa fie pastrata chiar si atunci cand un document se arunca. Daca in loc sa rupeti de mana documentele ce merg la gunoi, le veti toca cu ajutorul unui distrugator de documente nu numai ca va veti simplifica treaba insa veti reusi sa pastrati confidentialitatea la parametrii siguri, in orice situatie si sa nu uitam, veti putea ajuta mult mai usor la reciclare datorita hartiilor ce se depoziteaza in saci separati de restul gunoiului menajer si pot fi apoi predati firmelor specializate. Revenind la diferitele modele de distrugatoare de documente disponibile pe piata in acest moment, acestea sunt de mai multe tipuri, diferenta intre ele fiind din punct de vedere calitativ, gradul si modul de maruntire a hartiei, implicit gradul de securitate asigurat ce poate fi S1 sau S2 si S3 sau S6.


Primul model de distrugatoare este cel cu grad de securitate mediu S1 sau S2 de tip strip-cut care taie hartia in fasii subtiri, ceea ce inseamna ca, intr-un caz exceptional ele ar putea fi puse cap la cap alcatuind documentul final si dezvaluind anumte secrete ale unei companii. Al doilea model disponibil, are grad de securitate ridicat S3 sau S6 de tip cross-cut si asigura confidentialitate 100% deoarece marunteste hartia sub forma unor confeti ce apoi sunt imposibil de reasamblat, de pus cap la cap. In functie de datele care trebuie protejate chiar si dupa ce sunt aruncate, va puteti orienta catre unul dintre cele patru modele principale de distrugatoare de documente, cel care vi se pare cel mai potrivit, insa si cel ce are pretul cel mai avantajos in raport cu banii de care dispuneti pentru achizitionarea sa.

Ne revenim Astazi


De ce plangi? Ti-am spus de atatea ori, gata! De ce este asa de greu sa calci peste cadavrul actelor tale si sa lasi praful sa acopere regretele? Interesant! Placa vietii tale este rotita de un vechi aparat de pick-up,fiind fin zgariata de acul rigid,iar tu nu poti suporta ranile. Cum mereu soarta intoarce situatiile doar ea stie,e irelevant sa ne batem capul cu enigme, paradigme si ineptii. Inchide ochii! Lasa-ma sa-ti invadez spatiul. Sunt doar eu, eul din tine. Esti palida! Ma gandesc ca pe drumul de la calculator la pat ti-a inghetat sangele. Ce comic ti se pare, de aceea razi, asa-i? Ranzesti printre lacrimi. Ciudata esti, ti-ai spus astazi in oglinda. Ne revenim? Buna e hartia igenica cand batistute nu sunt. Ok, te mai uiti o data in oglinda, iti cataloghezi ochii ca fiind rosii, apoi somn. Noapte buna!

Reduceti riscurile Acvaplanarii!


Cu toate ca unele persoane sunt tentate sa creada ca acvaplanarea masinii poate avea loc numai iarna cand pe carosabil este multa zapada, ei bine este cazul sa aflati ca un astfel de pericol va pandeste si chiar vara! Fenomenul de acvaplanare poate avea loc in orice sezon, datorita cantitatii prea mari de apa de pe sosea, careia in unele cazuri, nici un set de anvelope de vara si nici unul de iarna putin mai uzate, nu-i poate face fata. Acest fapt are ca rezultat pierderea contactului vehicul-sol, deoarece o cantitate mare de apa ce intra in contact cu anvelopa si nu mai poate fi eliminata la timp, face ca aceasta sa aiba o presiune mai mare decat cea din interiorul anvelopei, facand autovehicolul sa alunece pe carosabil, fara control. Daca doriti sa reduceti riscurile acvaplanarii, indiferent de sezon, trebuie sa... 


Verificati frecvent presiunea rotilor deoarece o presiune mai mica cu 30% fata de valoarea recomandata, creste exponential riscul pierderii controlului masinii in situatia in care fie ploua torential, fie a nins si zapada se topeste masiv. Deasemenea nu uitati nici de verificarea profilului benzii de rulare atunci cand va inlocuiti anvelopele cu cele de sezon, caci si el, in situatia in care este cu mult prea uzat, va expune pericolului de acvaplanare, canalele benzii si forma amprentei la sol fiind esentiale pentru ca apa sa poata fi eliminata la timp. Nu in ultimul, rand aveti grija de fiecare data cand cumparati un set nou de anvelope ca ele sa fie de calitate. Nu are rost sa va expuneti pericolelor doar de dragul de a economisi cativa lei, pentru ca defapt prin acea economie va cresteti riscurile unui accident, fie datorat acvaplanarii, fie altor factori ce pot determina pierderea controlului masinii in mers.