Oricat de mult mi-am dorit, nu am reusit sa ajung si vineri la festival, din diverse motive care nu conteaza prea mult. Dar la urma urmei nu a fost si nu este vorba de bifarea tuturor spectacolelor, ci de savurarea catorva, precum si de terapia atat de necesara anihilarii, alungarii sau macar amagirii spaimei. Insa spaima este un animal inteligent, care invata repede si care se hraneste azi la micul dejun cu otrava pe care i-ai dat-o ieri la cina. Sambata am mers asadar sa vad Infanta, dupa textul Savianei Stanescu, scriitoare stabilita de ani buni la New York, New York. Am sa precizez din start ca nu am fost foarte atent la spectacol si ca oricat m-am straduit si m-am mustruluit, mintea mea s-a incapatanat sa haladuiasca alene prin deserturi pline de tacere si de lumina violacee, de crepuscul. Un vis, ce mai (in ultima vreme am ajuns sa fiu obsedat de tacere si sa am nevoie de ea cum avut candva nevoie de tine). Actrita (Adriana Bordeanu) si-a facut intrarea pe scena cu o energie care m-a scos pentru cateva clipe din letargie. Tinerica si foarte jucausa, cu o gama variata de exprimare si cu un talent care, odata copt, o va duce, cred eu, departe. Voi continua in zilele urmatoare aceasta postare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu