Teatru 74 si-a luat numele dupa modelul teatrelor disidente din polonia comunista, care se desfasurau in spatii mici, (acasa la diversi indivizi de obicei), si care, neavand posibilitatea unor nume in adevaratul sens al cuvantului, foloseau ca reper fie numarul casei individului, fie sa zicem, numarul de locuri/scaune disponibile. Povestea asta o stim de la Nicu Mihoc. La teatru 74 sunt tot atatea scaune, cu unele mici exceptii, cand acestea sunt suplimentate in vederea acomodarii unui numar prea mare de spectatori, la vreo ocazie deosebita. Aseara a venit Marcel Iures cu spectacolul absolut, dupa un text de Ion Creanga (Ivan Turbinca). Atunci cand mi-am luat bilet de la Mihoc (inca ma amuz/induiosez sa-l vad in ipostaza de vanzator voluntar de bilete la teatrul infiintat de el, la fel cum ma amuz cand il aud pe Laurentiu spunandu-ne din capul scarilor: "nu uitati va rog sa va redeschideti telefoanele mobile dupa incheierea spectacolului", vai ce paranteza lunga, n-am ce face, imi plac foarte mult parantezele), asadar atunci cand am luat bilet, am vazut numarul de locuri: 102. Mi-am zis valeu si am urcat in turn printre ultimii, ca un adevarat gentleman. Oamenii au tot dreptul sa-si exprime fericirea si multumirea. Cumva, undeva, se creaza un echilibru, echilibru intre aceste lucruri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu