Memoria Colectiva - Aspect


Râmnicu Sarat: În 1963 închisoarea a fost desfiintata. Pâna la Revolutie a functionat ca depozit de legume. De atunci, cladirea se afla în paragina, nu s-a mai ocupat nimeni de ea. Fosta „închisoarea tacerii, a frigului si a foametei” (Ion Diaconescu) este înconjurata de ziduri înalte de piatra, de culoarea lutului. Pe un zid de pe care se ia tencuiala, o placa memoriala: „În memoria victimelor comunismului de la Râmnicu Sarat în frunte cu Ion Mihalache”. Aici existau doar 35 de celule, iar fiecare „adapostea” un singur detinut. O celula cuprindea un pat, o masuta pe 3 picioare, o bancheta mica, un vas cu apa si hârdaul (pentru nevoiele fiziologice). Usa era din fier masiv cu un vizor si o deschizatura pentru gamela cu mâncare. O fereastra mica aducea în minuscula încapere o lumina opaca. Jilava: Primul lucru pe care îl simti, la propriu, este un miros greu, de mlastina plina cu gunoaie. Pânza freatica din zona unde este amplasata puscaria este foarte aproape de suprafata. 

În urma ploilor abundente recente, apa din subteran s-a amestecat cu resturile din groapa de gunoi a penitenciarului si a inundat Fortul 13, cladirea veche a închisorii. La intrare, vezi doar o cladire joasa, cu rosu si alb; în loc de acoperis, sârma ghimpata de 1 m. Un turn de control si doua steaguri: al României si al Uniunii Europene. O singura tablita: „Stationarea persoanelor straine strict interzisa”. Închisoarea de drept comun, din apropierea Bucurestiului „gazduieste” în prezent de la detinuti închisi pentru tâlharie pâna la detinuti închisi pe viata, pentru crima. În incinta închisorii, se vad mai multe corpuri de cladiri. Exista aici spital, sala de mese si grajduri. O alee de pomi fructiferi îti tine companie în tot perimetrul închisorii. Într-un colt, Fortul 13 Jilava; celule inundate, aflate la 6 m sub nivelul marii, cu ferestre ferecate cu fier masiv. Zeci de burlane acopera intrarile în fostul iad. Acum, datorita conditiilor de temperatura, aici cresc si se depoziteaza ciuperci.